Tribunal Arbitral in Transporturi - Arbitrans
Acasa

Info

Arbitrajul in transporturi. Modelul spaniol

I. UTILITATEA ARBITRAJULUI ÎN GENERAL
Arbitrajul ca modalitate privată și alternativă la instanțele publice este foarte recomandat și din ce în ce mai cunoscut și utilizat de către companiile care, având inclusă clauza arbitrală în contractele lor, doresc să facă acest lucru, în mod voluntar, în cazul unor eventuale neînțelegeri. În comparație cu instanțele de drept comun, arbitrajul prezintă mai multe avantaje decât inconveniente. Să vedem care sunt acestea:


1. AVANTAJELE

a) Specializarea arbitrilor o consider cea mai importantă, din moment ce judecătorii, chiar și cei dintr-o instanță specializată în comerț, se ocupă de o paletă prea amplă de cazuri și se întâmplă ca un judecător să fie nevoit să decidă pe o speță din transporturi pentru prima dată în viața lui. Acest lucru nu este posibil în cazul arbitrajului, unde arbitrii sunt desemnați în calitate de experți, în baza cunoașterii aprofundate a unui domeniu de activitate, cum ar fi transportul. În această situație optimă, nu mai sunt necesare explicații ale unor noțiuni tehnice precum "plata pentru prestarea serviciilor de transport", "dreptul special de tragere al FMI ca unitate de măsură pentru calculul compensației", sau a unor documente specifice, precum "CMR" etc. Părțile se încred în arbitri, în cunoștințele și în integritatea lor, precum și în conduita ireproșabilă a acestora care garantează imparțialitatea judecății arbitrale.


b) Rapiditatea. Dacă așteptăm sentința de la o instanță publică, aceasta poate întârzia impredictibil, din pricina supra-aglomerării. În cazul arbitrajului, viteza mare a deciziei provine din simplitatea procedurii arbitrale, a flexibilității și a modalității informale a judecății arbitrale.

c) Confidențialitatea. În instanțe, audierile și ședințele sunt publice iar procesele se încheie cu o sentință care este un document public. Conținutul sentinței este accesibil pentru oricine. Sensibilizarea opiniei publice cu privire la existența unor procese nu este întotdeauna de dorit pentru firmele de transport, de logistică, pentru casele de expediții etc. În arbitraj, această situație se evită prin emiterea hotărârii arbitrale sub forma unei sentințe arbitrale, care nu este publică, aceasta comunicându-se exclusiv părților, în cea mai discretă manieră posibilă.

d) Adversitate minimă. O sentință obișnuită presupune, de-a lungul procesului, o confruntare agresivă și dificilă a părților, precum și o ruptură, adeseori iremediabilă, a celor împricinați. Prin contrast, judecata arbitrală este mult mai prietenoasă și mai puțin traumatizantă, iar sențința arbitrală generează mai puțin stres, lâsând deschisă posibilitatea colaborării dintre părți. De aceea, există obiceiul ca, la final, părțile să își dea prietenește mâna.

e) Costuri reduse, deoarece implică mai puțini profesioniști. În fața arbitrului sau a arbitrilor, părțile se apără singure, în vreme ce, în cadrul unei proceduri judiciare, intervin mai mulți profesioniști. În Spania, de exemplu, în cadrul unei proceduri judiciare, în afară de avocatul care apără o companie, intervine, prin lege, și procurorul care are doar rolul de o reprezenta la Departamentul de Justiție. Așadar, avocatul și procurorul lucrează în echipă pentru succesul clientului. Desigur că onorariul procurorului este mai mic decât cel avocatului, dar firma trebuie să îi plătească pe amândoi, ceea ce nu se întâmplă în cazul arbitrajului. Și să mai spunem că în Spania, în prețul arbitrajului, nu intră plata cheltuielilor de judecată și nici a unui avocat, deși se mai practică angajarea unuia. Hotărârile arbitrale sunt executorii în alte țări, în conformitate cu Convenția internațională privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la New York la 10 iunie 1958 (la care atât România, cât și Spania fac parte).

 

2. INCONVENIENTE
Dintre inconvenientele arbitrajului, ce mi se pare important este imposibilitatea de a face apel. Sentințele pronunțate de judecători (sau în Spania, pentru probleme de transport, de instanțe comerciale), pot fi atacate prin "apel" la cea de a doua instanță (în Spania, la cele provinciale), care reintră în fondul problemei și care pot răsturna hotărârile primei instanțe. Prin contrast, în cazul hotărârilor arbitrale, este prevăzută doar o singură acțiune care se numește "de anulare" a acestora, acțiune efectuată de către o instanță judecătorească, din rațiuni de procedură eronată sau de necompetență sau din pricina depășirii timpului de emitere a sentinței etc. Așadar, Tribunalul de stat nu se pronunță cu privire la obiectul litigiului supus arbitrajului, ci doar cu privire la maniera în care au acționat arbitrii. Desigur, acest lucru poate fi un inconvenient sau un avantaj pentru cel care a ieșit învingător la judecata arbitrală.

 

II. ARBITRAJUL PENTRU TRANSPORTUL RUTIER ÎN SPANIA
1. Cadrul juridic
Existența în Spania a arbitrajului instituționalizat pentru transportul rutier, cu o bună receptare socială, demonstrează succesul arbitrajului în acest domeniu de activitate, cu mențiunea că sistemul de arbitraj proiectat de ARTRI nu se va aplica pentru litigii cu valoare redusă. Sistemul de arbitraj, în general, este utilizat pentru a rezolva orice litigiu de natură comercială, inclusiv cele legate de transport. Cât privește transportul naval, arbitrajul se face la Londra prin intermediul Lloyd`s. Reglementarea mai veche a arbitrajului, a fost modernizată prin Legea 36/1988 din 5 decembrie, ulterior înnoită prin Legea 60/2003 din 23 decembrie.
În Spania avem o instituție oficială pentru arbitrajului în transporturi. Aceasta se numește "camera pentru arbitrajul transportului". Aceste camere pentru arbitraj soluționează litigii din transportul de pasageri și de mărfuri, interne sau internaționale, de asemenea, pe cele din transportul multimodal, cu condiția ca unul dintre moduri să fie terestru. Tot aici intră și litigiile cu casele de expediții.
Există câte o cameră de arbitraj pentru fiecare din cele 50 de regiuni administrative în care este împărțită Spania , plus alte câteva în anumite orașe de mare importanță industrială. În total, sunt 55 de camera de arbitraj.
Arbitrajul acestei instituții țintește întotdeauna "dreaptatea" și niciodată "echitatea". Casele de arbitraj nu pot aplica o altă lege afară de cea spaniolă, atunci când transportul este național. În cazul unui litigiu care presupune un transport internațional, casele de arbitraj aplică convenția CMR. De menționat că nu aplică regulile internaționale cu privire la arbitraj, precum cele aprobate de UNCITRAL (New York) sau de ICC (Paris).

2. Componența camerelor de arbitraj
Componența acestor camere este diversificată, fiind alcătuite dintr-un număr impar de membri. Președintele este un înalt funcționar public, licențiat în drept, numit de către Guvernul fiecarei regiuni pe raza căreia se află camera respectivă. Membrii sunt reprezentanți ai transportatorilor și ai beneficiarilor sau intermediari (expeditorii de marfă, etc.) numiți de asociațiile respective. De asemenea, camerele de arbitraj au un secretar, desemnat de același guvern regional care a numit Președintele.

3. Competența camerelor de arbitraj după obiectul litigiului
Camerele de arbitraj au competență aproape întotdeauna în litigiile care decurg din contractul de transport. De asemenea, pot interveni, în mod legal, în acele alte situații de incidente din timpul transportului sau la sosirea mărfurilor la destinație, în cazul în care părțile contractante nu pot ajunge la un acord. Rămâne în afara competenței camerelor de arbitraj posibilitatea de a interveni în procese penale (furtul din bunurile transportate etc) sau în cele de dreptul muncii, care vizează relația dintre firma de transport și angajați. Concentrarea se face, așadar, pe litigii care decurg din contractele de transport.

4. Competența camerelor de arbitraj după valoarea litigiului
Intervenția camerelor de arbitraj este voluntară pentru părți, dar legea stabilește cu privire la cazuri de pâna la 15.000 de euro următoarele:
a) în cazul în care suma este egală sau mai mică de 15.000 de euro, părțile contractului se supun dimpreună intervenției camerei de arbitraj, afară de situația în care au stabilit anterior că nu vor face aceasta. Dacă nu au făcut o astfel de mențiune, supunere față de decizia camerei de arbitraj este obligatorie, nefiind necesară existența unei clauze speciale. În cazul în care solicitantul face o cerere la instanțele ordinare, judecătorul respinge cazul fără a merge să studieze fondul problemei.
b) în situația în care suma în cauză a fost mai mare de 15.000 de euro, se întâmplă exact invers. Transmiterea către camerele de arbitraj nu se mai face din oficiu, fiind necesară o punere de acord în scris a părților. Camerele de arbitraj admit validitatea unui astfel de acord de supunere față de ele, în orice stadiu al procedurii (inclusiv în cel al întrevederii părților, care este ultimul pas, cum se spune).
În acest al doilea tip de cazuri, unde valoarea este mai mare de 15.000 de euro, nu este obligatorie intervenția camerelor de arbitraj, firmele putând conveni asupra sistemului de arbitraj asigurat de Tribunalul de Arbitraj Internațional din Transporturi de pe lângă ARTRI sau de către altcineva.

5. Competența teritorială a camerelor
Dacă părțile nu au specificat o cameră anume, ele pot alege altele după următoarele criterii:
a) locul de plecare al transportului;
b) locul de destinație;
c) locul unde s-a semnat contractul de transport.
Nu se aplică criteriul general de a judeca la domiciliului pârâtului.

III. CELE MAI FRECVENTE CAZURI DIN TRANSPORT CARE SE SUPUN ARBITRAJULUI
Litigii care decurg din contractele de transport, cel mai adesea studiate și rezolvate de camerele de comerț, sunt:

  •  în transportul de călători, în această ordine: revendicările călătorului împotriva transportatorului, ca urmare a pierderii bagajelor sau a deteriorării lor; sau ca urmare a unor întârzieri de călătorie.
  • în transportul de mărfuri; în această ordine: revendicările transportatorului împotriva expeditorului ca să îi plătească prețul de transport; revendicările expeditorului împotriva transportatorului pentru recuperarea unui prejudiciului, pierderea sau întârzierea la livrarea bunurilor.

Cazurile mai uzuale sunt cele cu privire la transportul mărfurilor, deși camerele pot interveni în ambele tipuri de litigii. În majoritatea plângerilor, curtea de arbitraj îi dă dreptate reclamantului și dreptul de a fi răsplătit. Cu condiția ca toate faptele pe care se bazează cererea acestuia să fie suficient de bine probate.

Dr. Francisco Sánchez-Gamborino
francisco@sanchez-gamborino.com
București, 15 februarie 2016

 

RO EN RU
Copyright © 2015 Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale. Toate drepturile rezervate. - Design web si programare